„trece secol dupa secol, iar faptele se petrec numai acum...tot ce se intampla cu adevarat, mi se intampla numai mie...” (J.L  Borges – Gradina potecilor care se bifurca – o colectie de nuvele pe care o recomand tuturor celor care inca isi pun problema abisala a timpului)...

Mda...acum am inteles toate acele fete plouate, cu privirea stearsa, fixata pe podea, cu umerii lasati ( si uneori, din pacate, cu grave probleme de igiena personala) care se inghiontesc, se calca-n picioare si se dovedesc a fi mai crestini decat de Becali – judecand dupa numarul de sfinti pe care ii ditribuie in cele mai colorate vorbe de dulce – calatorii din metroul bucurestean...de fapt, prezentul, mai bine zis cotidianul cu toate nenorocirile pe care le reclama – simplul fapt de a trai, de a te trezi dimineata, de a actiona, reactiona si interactiona, de a simti - asta atarna atat de greu in sacosele, gentile, servietele in care eu, cu inca prea putini km de sina ferata la bord, credeam ca se afla cumparaturi, toale, acte, machiaje sau cine stie ce alte traznai...ce copila sunt...dar ma fac eu mare si imi doresc foarte tare ca in geanta, sacosa sau servieta mea sa se afle doar cumparaturi, toale, acte si traznai...

E intr-adevar greu sa ti se intample toate numai tie, dar mi se intampla si mie si lui si ei...si ce?! Mie una nu mi se potriveste empatia, nu imi plac papucii altora si nu nici nu-mi doresc sa-i port, ii am pe ai mei si uneori ma strang si-mi fac bataturi, dar de cele mai multe ori merg foarte bine cu...mine. Nu pot , cu siguranta pentru ca nu vreau, sa comunic cu toate persoanele care fac parte mai mult sau mai putin, de cele mai multe ori, accidental si fragmentar din cotidianul meu. Aici intervine arta personala de a face relatii publice, de a decide cat, cum, in ce masura i in ce fel vrei si poti sa te arati, sa te imbraci sau sa te dezbraci fizic, psihic si emotional fata de acele persoane pentru care tu hotarasti ca merita.

Relatii publice...de ce nu i-am zice mai bine pe numele de scena (strada , nu ma pot decide ...ambele se potrivesc ) – vrajeala...unii vrajesc mai bine decat altii, dar toti o facem zi de zi sau mai bine zis incercam  s-o facem cat mai bine. Nu e vorba aici de minciuna (bine...uneori exact despre asta e vorba dar shit happens) e vorba de complexitatea naturala a personalitatii noastre, de acele fatete pe care alegem sa le aratam sau nu, sa le adaugam sau sa le estompam...sa ne imbracam cu vraja...si e bine ca se intampla asa pentru ca altfel, nu s-au construite destule metrouri in lume in care sa ne inghiontim cu totii zi de zi...